Am urmărit emisiunea „Academica, de piaţă”  de la Realitatea TV.

O emisiune aşteptată şi, probabil, urmărită de sute de mii de studenţi,  absolvenţi şi posibili candidaţi pentru înscrierea în noul an şcolar la facultăţile acestei universităţi, împreună cu familiile lor. De unii a fost urmărită cu sufletul la gură. În fond, fără să fi calomniat pe cineva, fără să fi fost prinşi la furat,  fără să fi tâlhărit sau, doamne fereşte, fără să fi comis vreo crimă, s-au trezit, dintr-o dată condamnaţi. Condamnaţi fără a fi judecaţi.

Sute de mii de absolvenţi care, în naivitatea lor,  au crezut că  a învăţa, a te califica şi a-ţi atesta cunoştinţele este ceva ce ţine de lumea civilizată  s-au trezit puşi la stâlpul infamiei.

Un fost ministru al învăţământului care, mulţi ani la rând după lovitura de stat, ne înnebunise cu nevoia privatizării învăţământului „aşa cum era în ţările civilizate”, acum ne spune  „că la noi e ca la nimeni, avem cele mai mari universităţi din lume, în timp ce în Marea Britanie nu există decât o singură universitate particulară, şi aia neînsemnată”.

Legea nu contează, hotărârile judecătoreşti nu contează! Contează numai executarea ordinului de decapitare a colosului care  sigur  nu a învăţat lecţia cotizării.

Nerespectarea sau interpretarea abuzivă a legii este sport naţional în capitalism. Aurelian Bondrea, constructor de bună credinţă al unui imperiu educaţional, a crezut că în faţa evidenţei nimeni nu poate  emite asemenea enormităţi. Sunt sigur că el se aştepta la sentimente de recunoştinţă şi apreciere pentru tot ce a făcut în Universitatea Spiru Haret.

Să zicem că nu ne intereseză situaţia  rectorului  Aurelian Bondrea  şi nici situaţia minţilor luminate reprezentate de profesorii acestei mari universităţi pentru că toţi  au avut naivitatea să vadă numai partea frumoasă a lumii capitaliste şi au dat dovadă de multă pasivitate, dacă nu de complicitate în instaurarea capitalismului în România.

Dar ce vină au studenţii şi absolvenţii acestei universităţi?

Suntem în an electoral. Alegeri prezidenţiale.

Candidaţii fac tot ce pot pentru a atrage cât mai mulţi susţinători. Dacă nu pot să-şi înmulţească alegătorii, atunci trebuie să-i  împuţineze  pe cei ai contracandidaţilor.

Universitatea spiru Haret, 300 000 de studenţi. Un număr impresionant. Un bun loc de manevră.

Cine e ministru?

Doamna Ecaterina Andronescu.

De unde?

De la PSD.

Ce bine ar fi ca doamna ministru  să facă „ordine” la această universitate.

Zis şi făcut. Doamna ministru, în baza unui act normativ pe care se gândeşte să-l propună spre aprobare în guvern, face „ordine” la Universitatea Spiru Haret. Ca la comandă, crează multă nelinişte şi nemulţumiri în rândurile sutelor de mii de studenţi şi absolvenţi  şi  astfel se împuşcă doi iepuri dintr-un singur foc. Primul este acela că, acum, în prag de înscriere a absolvenţilor de licee la facultate, a fost eliminată cea mai puternică universitate, care, după cum se spune, practică  şi cele mai mici taxe,  iar universităţile, concurente pe această piaţă, sunt libere să dispună de un număr foarte mare de candidaţi pentru a-şi ocupa şi  chiar  suplimenta locurile la facultăţile din subordine. Cel mai important este însă că  ministrul educaţiei este al PSD şi, ca urmare, toată ura sutelor de mii de potenţiali alegători trebuie să se îndrepte împotriva PSD şi a candidatului PSD la preşedinţie, Mircea GEOANĂ.

Punct ochit, punct lovit.

Ce mai poate urma?

PSD se trezeşte, ia măsuri şi o determină pe Ecaterina Andronescu să se potolească. Doamna se potoleşte, dar răul este făcut. Pot să o dea şi afară, e acelaşi lucru.

Să zicem că nu se potoleşte şi nici nu o dau afară.

Asta ar fi cea mai interesantă situaţie pentru că actualul guvern o lasă să facă „ordine” toată vara, iar la toamnă, premierul Emil Boc o va demite şi, în favoarea electorală a candidatului Traian BĂSESCU, va rezolva problema acestei universităţi şi a absolvenţilor ei.

Sute de mii de studenţi şi absolvenţi şi mii de profesori sunt folosiţi în bătălia electorală. Mult cinism!

În învăţământul românesc sunt multe lucruri care nu merg tocmai bine, dar asta nu din cauza celor ce trudesc în acest extrem de important domeniu ci din cauza celor care-i conduc destinele  de douăzeci de ani încoace.

Soluţii pentru îndreptarea lui sunt. Nu trebuie decât ca ei, bravii noştri conducători, să-şi dorescă un învăţământ de calitate şi să nu-l mai folosească în tot felul de scopuri meschine, inclusiv electorale.

Cine nu vrea să înţeleagă în ce sistem trăim, n-are decât să suporte consecinţele.

Rm. Vâlcea, 19 iulie 2009