MANIFESTUL

Partidului Alianţa Socialistă

Alternativa Socialistă

(Bucureşti, 21 februarie 2009)

„Partidul Alianţa Socialistă nu luptă împotriva altor partide politice.

Partidul Alianţa Socialistă luptă pentru o societate mai bună,

mai umană, mai liberă, mai democratică”

INTRODUCERE

România este astăzi o ţară în care, în mai puţin de două decenii, peste trei sferturi din populaţie a fost adusă la limita sau sub limita sărăciei. Restauraţia capitalistă de după 1989 ne dovedeşte că vechea burghezo-moşierime nu a învăţat nimic din lecţiile istoriei, iar tendinţa de îmbogăţire a reprezentat singurul ideal al aşa zişilor anticomunişti. Prin furt şi jaf, vechii şi noii capitalişti au acaparat toată zestrea ţării, pe care o exploatează, cu iresponsabilitate, în scopuri egoiste, în detrimentul intereselor generale ale societăţii. În ţara noastră s-au creat din nou clase antagoniste şi această situaţie nu poate duce decât la o viitoare luptă de clasă.

De altfel nici bogaţii planetei şi stăpânii marilor puteri nu au învăţat nimic din lecţiile istoriei. Există astăzi în lume un curent de stânga tot mai puternic care îndeamnă asupriţii să îşi ia soarta în propriile mâini şi să construiască o societate capabilă să satisfacă nevoile majorităţii membrilor săi care se zbat în lipsuri materiale şi eşecuri morale şi spirituale.

Faimoasa dezideologizare operată la nivel mondial şi naţional urmăreşte un singur obiectiv: instigarea populaţiei împotriva comunismului cu scopul de a lipsi majoritatea societăţii  de posibilitatea de a se uni şi organiza în jurul ideii de progres social.

Sunt mii de ani de când se practică democraţia de tip elitist, în care un număr foarte restrâns de persoane beneficiază de bogăţii şi privilegii, în vreme ce marea majoritate a oamenilor rămân în continuare în sărăcie, umilinţă şi fără speranţă, fără dreptul  fundamental la viaţă. Sintetic, fără dreptul de a se bucura de roadele muncii lor şi a efortului social.

Exploatatorii  şi-au perfecţionat de-a lungul timpului metodele de exploatare a celor mulţi prin intermediul televiziunii, presei, impozitelor, amenzilor, salariilor de mizerie, lipsei locurilor de muncă, locuinţelor insalubre etc.

Abia în zilele noastre am putea spune că marxismul este contemporan cu noi, fiindcă în zilele noastre i se verifică şi mai convingător actualitatea. Situaţia dramatică a omenirii demonstrează justeţea şi actualitatea tezei conform căreia exploatarea este cauza principală a sărăciei.

Marea proprietate dobândită prin jaf şi războaie de cotropire se dovedeşte a fi, aşa cum apreciau clasicii marxism-leninismului, izvorul tuturor slăbiciunilor societăţii de consum. Astăzi, capitalismul, în ciuda manipulării mediatice, îşi trădează tot mai zgomotos incapacitatea de a stăpâni paşnic problemele cu care se confruntă omenirea. Marx arăta încă în secolul al XIX-lea că sistemul capitalist a intrat în faza sa cea mai agresivă din motive complexe şi, în primul rând, din nevoia de autoconservare pe socoteala resurselor ţărilor mai mici.

Astfel stând lucrurile, putem afirma că alternativa socialistă la capitalism are un caracter legic şi logic. Ea vine ca o necesitate obiectivă de schimbare a sistemului, corespunzător cu evoluţia societăţii, a tehnologiei, a civilizaţiei umane.

Partidul Alianţa Socialistă  are datoria faţă de români, faţă de cei ignoraţi, umiliţi şi chinuiţi în ultimii 19 ani cu metodele capitalismului, să pregătească schimbarea sistemului politic pentru a le reda acestora demnitatea  de a fi cetăţeni ai unei societăţi echitabile.

1. ANALIZA CRITICĂ A REGIMURILOR POLITICE INSTAURATE

ÎN ROMÂNIA ÎNAINTE ŞI DUPĂ LOVITURA DE STAT

DIN DECEMBRIE 1989

România până în decembrie 1989.

Ca orice construcţie nouă, şi opera de construcţie a României Socialiste a întâmpinat dificultăţi dintre cele mai mari. La sfârşitul celui de-al II-lea Război Mondial ţara nu era electrificată. România avea o agricultură înapoiată. Reţeaua de căi ferate era limitată. De asemenea, lipseau şoselele asfaltate. Reţeaua  sanitară era inexistentă, iar reţeaua şcolară era şi ea, foarte săracă. Jumătate din populaţie era, practic, analfabet.

Ţara noastră nu avea industrie grea, industrie constructoare de maşini, industrii de prelucrare, industrii producătoare de mărfuri de consum etc. România era dezorganizată şi din pricina războiului, care adusese după el nu numai morţi, răniţi, văduve, orfani, distrugeri materiale, pierderi de teritorii, dar şi copleşitoare datorii de război care trebuiau achitate.

Regimul de democraţie populară, instaurat după război, a preluat o moştenire dificilă, complicată, dar şi-a asumat responsabilitatea rezolvării problemelor.

S-a reuşit recuperarea acelei părţi din Transilvania care ne fusese luată  prin Dictatul de la Viena în 1940.

În mai puţin de patru decenii s-a electrificat complet România. S-a electrificat, extins şi dublat reţeaua de căi ferate. S-au construit mii şi mii de kilometri de şosele. S-au pus bazele unei puternice industrializări asigurându-se baza de materii prime printr-o exploatare intensivă a resurselor solului şi subsolului.  S-au construit hidrocentrale uriaşe şi termocentrale care asigurau cea mai mare parte din electricitatea necesară. La nivelul anului 1989 peste 58% din venitul naţional se realiza în industrie şi numai 15,2% în agricultură. S-a ajuns astfel la situaţia ca în anul 1989 economia naţională să producă într-o zi cât producea economia din 1939 într-un an! Fondurile fixe din economia naţională erau în anul 1989 de peste 3.256.716 milioane lei (în moneda anului 1989).

S-au construit spitale ajungând la peste 216 mii paturi iar reţeaua sanitară asigura îngrijire corespunzătoare şi gratuită populaţiei. S-au construit şcoli (peste 27,3 mii unităţi şcolare), s-a eradicat analfabetismul, s-a generalizat învăţământul de 10 ani şi s-a asigurat gratuitatea învăţământului de toate gradele, inclusiv specializările postuniversitare. S-au construit staţiuni turistice şi balneoclimaterice, biblioteci, case de cultură, teatre; accesul la educaţie şi odihnă fiind gratuit şi la îndemâna tuturor cetăţenilor. S-au edificat oraşe noi, iar în cele existente,  cartiere noi, milioane de apartamente, care au schimbat faţa unor târguri prăfuite şi sărace, transformându-le în localităţi moderne; practic, toate localităţile urbane din ţară şi-au schimbat înfăţişarea trecând la un amplu şi necesar program de modernizare.

Au fost derulate ample lucrări de regularizare a apelor, de modernizare şi mecanizare a agriculturii, de administrare şi dezvoltare a zootehniei şi pisciculturii, de construire a marilor combinate de creştere a animalelor şi păsărilor.

Se poate aprecia însă că cel mai mare succes a fost schimbarea oamenilor. S-a ajuns ca în anul 1989 la o populaţie de peste 22 milioane aproape 8 milioane erau salariaţi din care peste 4,1 milioane în industrie.

România Socialistă devenise, dintr-o ţară agrară înapoiată, o ţară industrial-agrară mediu dezvoltată şi vreme de peste patru decenii a trăit în pace, România neparticipând la nici un război.

1.2. România după 20 de ani de restauraţie capitalistă

După decembrie 1989, s-a trecut la capitalism, toată averea statului,  creată prin efortul comun al românilor  care au muncit şi creat sub conducerea unui partid de sorginte marxistă, a fost trecută în proprietatea unor aşa zişi „întreprinzători privaţi”. Bogăţiile subsolului şi băncile au fost vândute străinilor, industria privatizată şi demolată, sistemul de irigaţii distrus, agricultura dezorganizată. Toate acestea acţiuni capitaliste  au determinat situaţia dramatică în care se găseşte populaţia astăzi.

Prin schimbarea regimului de proprietate, resursele ţării nu mai servesc întreaga societate românească, ele alimentează buzunarul şi dezmăţul unei pături de îmbogăţiţi prin jefuirea bogăţiilor naţionale. Principiul “restitutio in integrum” s-a aplicat în mod cinic, în defavoarea poporului, în sensul că bogatul patrimoniu moştenit în decembrie ’89 nu a rămas la cei ce l-au făurit, ci a fost confiscat de grupurile de interese naţionale şi internaţionale.

Mai mult, după ce  sistemul socialist înţelesese necesitatea  transformării salariaţilor în acţionari, implicit coproprietari ai capitalului social al întreprinderilor, în anul 1990 s-a trecut la o nouă desproprietărire. A fost returnată contravaloarea părţilor sociale, subevaluate, cu scopul de a se putea valorifica ulterior economia naţională numai în folosul unora, poporul fiind deposedat de bunurile ce îi aparţineau.

PAS consideră că poporul român este îndreptăţit să-şi ceară şi să-şi recupereze toate drepturile, furate şi înstrăinate în mod abuziv.

Spre exemplificare,  iată câteva cifre care ilustrează cum a evoluat România după lovitura de stat din decembrie 1989:

• populaţia ocupată în muncă, în  2006 reprezenta numai 64% din populaţia ocupată în 1989 şi 85% din cea ocupată în 1950;
• ponderea populaţiei salariate în populaţia ocupată era în 2000 de 53,6 %, faţă de 73,1% în 1989;
• salariul minim pe economie, în ianuarie 2007, era în România de 114 Euro, penultimul loc între statele Uniunii Europene (Bulgaria 92 Euro, Ungaria 258, Grecia 669, Franţa 1254, Marea Britanie 1361 etc.);
• pensia medie reală reprezenta, în 2000, 44% din pensia medie reală din 1990 şi, în 2006, 68%;
• numărul paturilor de asistenţă medicală reprezenta în 2006 numai 66% din cel existent în 1989;
• producţia de energie electrică reprezenta în 2000, 68% şi, în 2006, 75% din producţia anului 1989;
• producţia de cărbune extras atingea în 2006 doar 36% din producţia anului 1989;
• producţia de oţel atingea în 2000 doar 32,6 şi în 2006 43,5% din producţia anului 1989;
• producţia de autocamioane reprezenta în 2006 numai 3% din producţia anului 1989;
• producţia de tractoare reprezenta în 2006 numai 18% din producţia anului 1989;
• producţia de maşini de prelucrat metale reprezenta în 2006 numai 5% din producţia anului 1989;
• producţia de fibre şi fire chimice reprezenta în 2006 numai 4,7% din producţia anului 1989;
• producţia de ţesături reprezenta în 2006 numai 13% din producţia anului 1989;
• efectivul de bovine reprezenta în 2006 aproape 43% din cel al anului 1990, iar cel de ovine cca. 44%;
• producţia de carne a scăzut în 2006 la 14% din producţia anului 1989.

Totodată,  derapajul economic este însoţit şi de o foarte gravă situaţie financiară. Pentru a-şi asigura independenţa totală poporul român a muncit din greu până în anul 1989 pentru a-şi achita datoria externă, ceea ce a deranjat conducătorii lumii, respectiv marile cercuri financiare. Astfel, la sfârşitul anului 1989, România nu avea datorii externe, deţinea în conturi peste trei miliarde de dolari şi avea de recuperat  creanţe de peste 14 miliarde de dolari, care însă au fost pierdute de stat fie datorită unor grave greşeli politice (vezi  situaţia creanţelor din Irak), fie datorită însuşirii lor de către recuperatorii veroşi.

Din cele prezentate mai sus rezultă cu evidenţă că instaurarea capitalismului prin trecerea proprietăţii tuturor în proprietatea unora a permis jefuirea patrimoniului naţional, realizat de popor cu trudă şi privaţiuni, distrugându-se în mare măsură potenţialul economic al ţării. Muncitorii au devenit şomeri iar ţara o mare piaţă de desfacere pentru industria occidentală.

Dar nu numai economia a fost distrusă, ci şi educaţia, ştiinţa, sistemul de sănătate, într-un cuvânt toate sectoarele care ar fi putut concura la prosperitatea şi dăinuirea poporului român.

Au fost distruse reţelele sanitare din mediul rural, şcoala românească a fost supusă unui proces de denigrare a valorilor, de implementare a unor repere menite să debusoleze şi să deruteze tânăra generaţie, în loc să o pregătească pentru muncă şi viaţă; sistemul educaţional a devenit inaccesibil imensei majorităţi a poporului după cum şi accesul nestingherit la odihnă şi refacere, sport, turism ş.a.m.d.

Toate cele de mai sus, şi încă multe altele, au ca efect degringolada societăţii contemporane. Nimeni nu mai vorbeşte despre cinste, despre hărnicie, abnegaţie, solidaritate socială şi umană, de spirit de întrajutorare, de altruism şi corectitudine în relaţiile interumane.

Sub pretextul aşa-zisei lupte pentru drepturile omului se duce de fapt lupta împotriva societăţii, a regulilor sociale, astfel încât o societate dezbinată să poată fi manipulată şi exploatată de cei care s-au cocoţat la putere.

Se creează legi strâmbe menite să dea aparenţe legale jafului instituţionalizat.

Poporul geme sub povara birurilor şi birocraţiei sufocante creată de aparatul de stat, care şi-a redus atribuţiile, el devenind astfel doar un simplu instrument de coordonare a represiunii nemulţumirilor populare şi de colectare a impozitelor de pe spinarea cetăţenilor de rând. Bugetul de stat, în loc să se îndrepte către destinaţiile fireşti, alimentează buzunarele mafiilor care măsluiesc comenzile de stat. Toată iniţiativa particulară, de la un anumit nivel în sus, se reduce la acţiunea corupătoare de a intra în posesia banului public. Nici un mare afacerist post-decembrist nu s-a dezvoltat prin eforturi constructive, proprii, de investire şi reinvestire a profitului. Toate marile afaceri se derulează pe socoteala banilor adunaţi de la cetăţeanul de rând.

Se poate trage o singură concluzie: capitalismul nu-şi propune rezolvarea corectă a problemelor sociale, eliminarea inegalităţilor, abolirea privilegiilor de rang şi de avere, scoaterea din viaţa societăţii a exploatării omului de către om. Capitalismul nu mai răspunde provocărilor lumii contemporane şi, prin urmare, destinul său este pecetluit.

Mediul intern şi extern al dezvoltării

României  după integrarea în Uniunea Europeană

1.3.1. Globalizarea

Globalizarea  este fenomenul care domină astăzi în societatea umană. Dacă la mijlocul secolului al XX-lea capitalismul clama că viitorul aparţine unui capitalism fără învinşi, condus în siguranţă de guverne naţionale ce acţionează la unison, la sfârşitul anilor 80 şi 90 a apărut o nouă teorie bazată pe afirmaţii contrare şi anume: pieţele globale nu pot fi controlate şi singura cale de a evita eşecul, ca naţiune, firmă sau individ, este de a fi cât mai competitiv posibil. Ca răspuns la gravitatea problemelor ce frământa lumea secolului trecut când competiţia dintre est şi vest era acerbă a apărut conceptul de „globalizare economică”,  când ţările producătoare de petrol s-au unit în OPEC şi au majorat preţul petrolului ( de la 1,90 la 28,76 dolari / baril). Băncile comerciale, cu încurajarea guvernelor occidentale, au avut rolul de a recicla fondurile rezultate din această majorare. Dezvoltarea pieţelor financiare a fost susţinută însă în mod esenţial în anii 80 de regimurile Margaret Thatcher şi Ronald Reagan, care au impus programe ce urmăreau înlăturarea statului din economie, permiţând mecanismelor companiilor să-şi joace rolul, cu alte cuvinte s-a inaugurat o epocă în care bogaţii planetei au decretat că nu vor mai împărţi nimic cu săracii planetei.

Globalizarea economică înseamnă, în fond, că economia mondială este dominată de forţe necontrolabile  ale pieţei, principalii săi actori economici şi agenţi majori ai schimbării fiind companiile transnaţionale care nu se supun nici unui stat şi care se situează pe piaţa mondială acolo unde primează avantajele imperialiste. Pierderea din ce în ce mai evidentă a controlului naţional, creşterea nesiguranţei şi a imposibilităţii de a prezice relaţiile economice, schimbările instituţionale rapide au constituit un şoc pentru cei obişnuiţi să creadă că sărăcia, şomajul şi ciclurile economice ar putea să fie controlate sau eliminate în totalitate într-o economie capitalistă bazată pe ideea de profit.

Pieţele globale sunt deja dominante şi nu par a fi ameninţate de nici un proiect politic – social; democraţia vestică şi socialismul european au trecut şi trec prin mari dificultăţi de acţiune şi identitate iar neoliberalismul, cu ocazia recentei crize mondiale, dă dovadă că se prăbuşeşte.

Consecinţele majore ale economiei globale sunt:

• economia globală nu poate fi guvernată – dificultatea fundamentală constă în construirea unor modele integrate eficiente de politici publice naţionale şi internaţionale care să facă faţă forţelor de piaţă globale. Se apreciază ca utilă integrarea economică în rândul principalelor blocuri comerciale regionale, exemplu:  Uniunea Europeană (UE) şi Zona Nord Americană de Comerţ Liber (NAFTA) se vor integra curând în pieţele continentale. Dar deja în UE au apărut probleme fundamentale în coordonarea politicilor de reglementare dintre diferitele autorităţi publice ale Uniunii, la nivel naţional şi regional;
• transformarea  companiilor multinaţionale (CMN)  în companii transnaţionale (CTN) – esenţa organizaţiei transnaţionale constă în faptul că ea poate produce într-un stat, poate plăti taxe într-altul şi poate pretinde investiţii publice sub forma măsurilor de infrastructură într-o terţă ţară. Companiile transnaţionale exportă locuri de muncă acolo unde cheltuielile şi impozitele pentru forţa de muncă sunt cele mai scăzute. Aşadar companiile transnaţionale pot diferenţia spontan şi angaja unele împotriva celorlalte plasamentul investiţiei, locaţia producţiei, locul de achitare al taxelor  sau domiciliul. CTN au şanse suplimentare de acţiune şi putere, dincolo de sistemul politic din statul naţiune. Pentru statul naţional impozitarea reprezintă principiul autorităţii naţional – statale. Această suveranitate fiscală este legată de capacitatea de control asupra activităţilor economice din interiorul unui anumit teritoriu. Actorii globali,  companiile transnaţionale,  subminează autoritatea statului, solicitându-i serviciile dar refuzându-i impozitele.  Urmăresc să impună „Capitalismul fără muncă + Capitalismul fără impozite”. În timp ce companiile transnaţionale se sustrag intervenţiei fiscale a statelor naţionale şi produc restructurări masive de locuri de muncă, întreprinderile mici şi mijlocii, organizaţii locale, cele care creează locurile de muncă sunt şi sufocate fiscal. Aşa se face că acestea, perdanţii globalizării suportă toate costurile ei în timp ce companiile transnaţionale, câştigătorii globalizării,  vor realiza câştiguri inimaginabile fără nici un fel de responsabilităţi faţă de statul naţiune;
• continuarea declinului influenţei politice şi al puterii de negociere economică a forţei de muncă organizate – pieţele globalizate şi companiile transnaţionale se reflectă într-o piaţă deschisă a muncii. Tendinţa de creştere a mobilităţii globale a capitalului şi relativa stabilitate naţională a forţei de muncă vor favoriza ţările avansate, cu cea mai maleabilă forţă de muncă şi cu cele mai mici costuri sociale raportate la beneficiile competenţei şi motivaţiei muncii;
• creşterea multipolarităţii fundamentale în sistemul politic internaţional – puterea naţională nu va mai putea să-şi impună propriile obiective de reglementare, vor dobândi mai multă putere agenţiile internaţionale şi organizaţiile transnaţionale. Puterile disciplinare distincte ale statelor naţionale vor scădea, chiar dacă majoritatea cetăţenilor lor, mai ales din ţările avansate, vor rămâne ataşaţi naţional. Puterea militară devine mai puţin eficientă, nemaifiind folosită la realizarea obiectivelor economice deoarece dispare controlul statal al economiei.

Globalizarea este un concept  cu multiple sensuri. Cei mai mulţi înţeleg prin globalizare numai latura sa economică neglijând celelalte faţete referitoare la globalizarea cunoaşterii, politicului, comerţului, culturii etc. Fie şi numai din acest motiv globalizarea nu trebuie abordată ca un fenomen negativ, ci ca pe un „dat” pe care trebuie să-l abordăm în folosul populaţiei.

Este de la sine înţeles că Partidul Alianţa Socialistă nu poate ignora realităţile globalizării, dar le poate trata ţinând cont de  situaţia internaţională şi de condiţiile de care dispune România, adoptând o atitudine activă, tocmai pornind de la valori şi principii ce derivă din doctrina socialistă. Cu cât vom cunoaşte şi înţelege mai bine mecanismele şi efectele globalizării, cu atât vom putea reacţiona mai prompt şi mai eficient la noi provocări şi riscuri.

1.3.2. România şi integrarea în Uniunea Europeană

Socialiştii sunt adepţii unei cooperări sincere şi multilaterale între naţiuni, eliminării barierelor ce separă artificial oamenii. Dar o spunem răspicat: colaborarea internaţională se face între naţiuni libere, egale în drepturi. Socialiştii români nu pot să accepte integrarea în structuri supra naţionale ignorându-se interesul naţional. De altfel, în programul partidului şi în luările noastre de poziţie ne-am pronunţat în favoarea integrării României în structurile economice, politice, sociale şi culturale europene. Am apreciat că această opţiune politică este o necesitate pentru ridicarea economiei la nivelul de dezvoltare a ţărilor din Europa. Am atras atenţia că simpla extindere a spaţiului comunitar fără o minimă protecţie a economiei româneşti, slăbită prin jaf şi destructurată printr-o politică aberantă de falimentare, ne va dezavantaja. Concepem integrarea în structurile Uniunii Europene ca pe un parteneriat întemeiat pe egalitatea de statut şi tratament pentru toate ţările membre.

Iată câteva comparaţii, la finele anului 2006, deci în ajunul aderării:

• PIB-ul României reprezenta 0,7 – 0,8% din PIB-ul comunitar, deşi România este a 7-a ţară din UE-25,  după numărul de locuitori(UE-25 este Uniunea Europeană cu 25 de ţări membre, înaintea aderării României şi Bulgariei; astăzi Uniunea Europeană este UE – 27);
• productivitatea muncii reprezenta 38,8% din media UE-25, mult sub nivelul minim între statele membre, care era de 47,5%;
• PIB/loc. era de 3657euro faţă de media UE-25 de23402 euro, respectiv 34% din medie (România înregistra cu 1% mai mult decât Bulgaria şi se situa sub nivelele cele mai reduse ale UE-25, Letonia 47% şi Polonia 50%);
• rata inflaţiei, deşi în scădere, depăşea cu mult media comunitară;
• salariul minim pe economie, de 114 euro, depăşea nivelul Bulgariei, de 92 euro, dar era foarte departe de cel al ţărilor membre, maximul atins de Luxemburg, 1570 euro.

Şi trebuie să observăm aici că indicatorii aceştia erau mult mai buni în 1989. Faţă de această situaţie, care poate deveni şi mai sumbră în condiţiile actualei crize economico-financiare, principala preocupare va fi absorbţia fondurilor europene, în condiţiile egalităţii de şanse ale solicitanţilor. De altfel, statutul României, de membru al Uniunii Europene, ne obligă să obţinem cât mai mult  din ceea ce este posibil, ştiute fiind diferenţele, uneori scandaloase, dintre noi şi celelalte state membre. Toate acestea s-au produs sau adâncit în ultimii 19 ani, în care tot ce a fost creat de poporul român a fost furat sau distrus, pentru a crea teren propice expansiunii capitalului global.

2. DEZVOLTAREA DEMOCRATICĂ A SOCIETĂŢII ROMÂNEŞTI

„CU POPORUL PENTRU POPOR”

2.1. Clarificări doctrinare

Comuniştii români, cel puţin atâta vreme cât s-au aflat la putere, s-au revendicat din marxism. Nu întotdeauna pretenţia lor avea acoperire, dar au fost consecvenţi. Se pune întrebarea: mai este viabil marxismul? Răspunsurile nu sunt simple. În România nu mai există, din păcate, mulţi teoreticieni capabili să dezbată în profunzime această problemă sau nu mai au curajul să o facă.

Marxismul nu este sau nu ar trebui să fie o dogmă. Fără a face istorie trebuie să remarcăm că a apărut dintr-o lungă frământare a societăţii, o profundă implicare a intelectualilor progresişti în căutare de soluţii la problemele grave ale secolului XIX. Problema fundamentală, actuală şi astăzi, este aceea a repartizării beneficiului activităţilor productive ale societăţii. În regimul de proprietate capitalistă – cu un mic număr de cetăţeni foarte bogaţi şi restul societăţii trăind în sărăcie, nu se poate rezolva trecerea de la statul de drept la statul responsabil (etic). La o primă vedere, sintagma statul de drept sună foarte atrăgător fiindcă ne gândim cu toţii la dreptate. Dar statul de drept nu înseamnă statul dreptăţii, ci statul reglementărilor. Justiţia nu face dreptate, ci urmăreşte doar ca reglementările să fie aplicate. Nu întâmplător auzim mereu îndemnul: să respectăm regula jocului! Desigur, regula jocului o fac aceia care deţin puterea! De aceea, în realitate, în societatea contemporană nu există adevăr, democraţie, dreptate! Societatea burgheză se bizuie pe o inechitate de fond, abil mascată de o propagandă zgomotoasă şi, trebuie să recunoaştem, cu încă prea multă eficienţă.

Socialismul nu îşi propune să împartă dreptatea: tu, atâta, tu, mai puţin, tu, deloc! Socialiştii au menirea de a face dreptatea!

Societatea capitalistă conservă dreptatea şi privilegiile  marilor proprietari.

Cei pe care ne-am obişnuit, din motive ce nu au întotdeauna temei, să-i numim socialiştii utopici, noul contract social (încă neaplicat) al lui J.J. Rousseau, marxismul însuşi, tocmai această idee majoră o propuneau omenirii: schimbarea raporturilor de proprietate, deci şi de putere, prin trecerea ei în mâna societăţii. Ea este necesară pentru a echilibra colectivitatea prin realizarea dreptăţii sociale. Un rol important îl joacă aici constatarea că economicul determină politicul. Şi, derivat din această constatare, proprietatea asupra resurselor şi a mijloacelor de producţie. Marxismul, ideologia însuşită de socialiştii români, susţine un nou regim de proprietate, respectiv susţine socializarea respectivelor componente.

Noi, membrii Partidului Alianţa Socialistă, trebuie să demonstrăm că suntem ataşaţi cauzei poporului român. Noi suntem continuatorii mişcărilor socialiste, comuniste şi muncitoreşti din România. Noi ne străduim să luăm ceea ce a fost pozitiv, valoros din experienţa PCR şi respingem unele practici greşite.

Istoricii burghezi insistă pe greşelile comise în primii ani ai socialismului în România. Da, au fost şi greşeli, desigur. Cele mai multe datorate lipsei de cadre, căci România nu avea în anii de început ingineri, profesori, jurişti, economişti etc. în număr suficient ca să fie acoperite toate cerinţele, astfel că s-au întâlnit situaţii ce au fost rezolvate într-adevăr empiric. Au fost şi unele abuzuri comise de persoane, evaluări greşite, erori şi alte asemenea neajunsuri care apar în permanenţă acolo unde se munceşte. Cele mai multe greşeli au apărut însă nu din premeditare sau rea-credinţă, ci mai degrabă dintr-o dorinţă de a face mai mult decât se putea (iar aceia care au greşit cu bună-ştiinţă sau au comis cu premeditare abuzuri, au fost depistaţi şi pedepsiţi cu toată asprimea). După etapa de început inevitabil mai expusă, pe măsură ce şcoala dădea cadre competente în toate domeniile, şi ne-am eliberat de jugul ocupaţiei străine, erorile au fost tot mai puţine. Încă din anul 1962 au început să fie eliberaţi aşa-zişii deţinuţi politici, iar în 1964 s-a dat chiar o amnistie generală; casele confiscate abuziv le-au fost restituite proprietarilor de drept ş.a.m.d.

Abaterile, erorile, abuzurile nu se datorau sistemului, ci unor persoane lipsite de caracter, unele moştenite de la regimul burghezo-moşieresc, mai ales în poliţie şi securitate, alogenilor, oportuniştilor, carieriştilor şi fripturiştilor, care existau şi atunci, dar în număr incomparabil mai mic decât astăzi, când ţara şi o bună parte a lumii se află sub dominaţia corupţiei şi jafului.

Partidul Alianţa Socialistă va iniţia o amplă dezbatere asupra acestor probleme, cu înţelepciune şi tact, în spiritul adevărului istoric, adică exact aşa cum nu se poate realiza în societatea românească din aceste zile, o societate derutată, confuză, vânzolită şi asmuţită asupra ei însăşi, bineînţeles cu scopul de a fi manipulată de cei care s-au făcut stăpâni pe ţara noastră şi pe poporul român.

În vreme însă ce erorile din perioada socialistă puteau fi corectate, abuzurile din perioada restauraţionistă capitalistă contemporană nu pot fi împiedicate pentru că ele sunt la originea sistemului. Căci ce este altceva polarizarea excesivă a societăţii – un număr mic de privilegiaţi care au totul şi o imensă majoritate a populaţiei care trăieşte de azi pe mâine – decât o nedreptate funciară, chintesenţă a sistemului capitalist de final de istorie?

Aceasta este democraţia instaurată de dictatura elitistă a unei minorităţi ce s-a căţărat la conducerea ţării şi a societăţii. Fiindcă acest lucru s-a petrecut în aproape 19 ani de restauraţie burgheză: principiului just că majoritatea hotărăşte i s-a opus regula că minoritatea dictează asupra majorităţii. Altfel zis, o minoritate de privilegiaţi smulge prin perversitate demagogică procentul matematic care să îi îngăduie dictatura.

Aceasta demonstrează că democraţia burgheză este de fapt democraţia minorităţii, care dictează şi tiranizează majoritatea societăţii.

PAS vrea să instaureze adevărata democraţie, în care majoritatea societăţii hotărăşte asupra problemelor fundamentale ale cetăţenilor.

Partidul Alianţa Socialistă nu poate rămâne spectator la atacul asupra muncii şi succeselor poporului român, speriat, ameninţat şi înfometat de un regim politic aservit unor interese cu totul contrare lui.

Valorile fundamentale ale Partidului Alianţa Socialistă sunt  valorile şi tradiţiile viabile ale marxismului, socialismului, comunismului, mişcărilor progresiste, umanităţii în general:

• adevăr;
• egalitate:
• libertate;
• muncă;
• dreptate socială;

• stat responsabil (etic);
• democraţia participativă;
• progres social;
• solidaritate socială;
• responsabilitate;
• patriotismemancipare umană;
• conservarea naturii;
• interesul naţional;
• pacea;

2.2. Alternativa socialistă a dezvoltării

2.2.1. Prioritatea PAS –  elaborarea unei alternative socialiste a dezvoltării

Se ştie că acumulările cantitative sunt multe, sunt numeroase, totuşi salturile calitative sunt mai rare. De aceea şi societatea este în general mai conservatoare şi mai conformistă. Adesea marile idei nu sunt înţelese de contemporani şi validarea lor se face de către generaţiile următoare. Neoliberalii de astăzi se agaţă de teoria statului minimal, care la obârşie se întemeiază pe ideile economistului britanic Adam Smith, din secolul al XVIII-lea. Capitalismul a fost o puternică locomotivă istorică, a dus lumea înainte vreme de câteva secole.  Astăzi, capitalismul, în ciuda manipulării mediatice, dă semne grave de osteneală, de incapacitate de a ţine pasul cu noile realităţi. Instituţiile sale se duc de râpă pentru simplu motiv că ar trebui să aibă un alt conţinut, o altă cuprindere. Ori ele nu îi au în vedere decât pe bogaţi, privilegiaţii sistemului, în vreme ce majoritatea este orbită, prostită, abătută din drum, cu metode din ce în ce mai parşive şi, implicit, mai găunoase. Avem justiţie pentru bogaţi, finanţe pentru bogaţi, şcoală pentru bogaţi, surogat de artă pentru bogaţi, poliţie şi mascaţi care îi apără pe bogaţi de săraci,  servicii secrete pentru uzul privilegiaţilor, biserică pentru bogaţii ipocriţi, familia pentru bogaţii care o duc de râpă, căci ea a devenit o afacere dezgustătoare.

Când popoarele îşi cer şi ele dreptul la libertate, la un trai mai bun, capitalismul imperialist scoate din panoplie minciuna, propaganda, conspiraţia care creează pretextul, după care ies tunurile, avioanele, bombele. Războiul de agresiune a devenit în zilele noastre principala armă a diplomaţiei capitaliste. Aroganţa imperialismului nu mai poate fi stăpânită şi ea va împinge lucrurile până la capăt, adică până la distrugere.

Astfel stând lucrurile, afirmăm aici, răspicat, că alternativa socialistă la capitalism are un caracter de urgenţă.

2.2.2. Obiective şi direcţii strategice

Istoria demonstrează, cu putere de exemplu, că numai partidele consecvente ideologiei de stânga au reuşit să salveze ţările sărace şi subdezvoltate, să asigure cetăţenilor egalitate în  drepturi, acces la instrucţie şi  cultură, loc de muncă conform nivelului de pregătire şi importanţei activităţii prestate şi siguranţa acestuia; nivel de trai care să permită afirmarea individului pe toate planurile, dezvoltarea familiei, creşterea şi educarea copiilor, petrecerea timpului liber şi refacerea capacităţii de muncă, într-un cuvânt demnitatea fiecăruia.

Cu atât mai evidente au fost succesele aplicării unor măsuri de stânga în perioadele marilor crize economice, inclusiv în statele capitaliste.

2.2.3.Alternativa socialistă a dezvoltării

Partidul Alianţa Socialistă propune poporului român ca model de dezvoltare o alternativă socialistă viabilă, opusă funciar  actualului regim politic de dreapta. Trebuie să transformăm globalizarea într-un aliat, nu într-un inamic, şi să asigurăm prosperitatea, unitatea şi buna înţelegere a tuturor cetăţenilor.

În esenţă, obiectivul nostru este dezvoltarea unui nou model de societate – social, democratic, naţional, ecologic – care să garanteze cu adevărat siguranţa şi pacea socială, pe temeiul unei dezvoltări economice susţinute ca ritm, menite a contribui la apropierea de nivelul mediu al statelor Uniunii Europene.

Prin acest model vizăm activizarea rolului statului în economie, în viaţa socială şi politică, un stat determinat să contribuie la asigurarea securităţii publice, la protejarea mediului înconjurător, la afirmarea principiului egalităţii în drepturi, a dreptăţii şi solidarităţii sociale. Statul trebuie să valorifice  resursele materiale  numai în interesul majorităţii, să  asigure  fiecărui cetăţean dreptul şi locul de muncă pe temeiul creşterii capacităţilor de producţie (materiale, spirituale, servicii etc.) şi în conformitate cu pregătirea şi importanţa socială a actului individual de creaţie materială şi spirituală şi să redistribuie în mod echitabil veniturile. Ca garant al constituţiei, statul  trebuie să asigure logistica necesară pentru succesul luptei împotriva dublei exploatări: cea exercitată asupra fiinţelor umane şi cea asupra resurselor naturale. Statul trebuie să devină instrumentul prin care să asigurăm  o viaţă demnă pentru toţi cetăţenii, de la copii şi tineri până la pensionari, de la muncitori şi ţărani la cercetători şi artişti, pentru toţi cei ce trăiesc din rezultatele muncii lor.

Reconsiderând rolul politic al statului, trebuie să asigurăm  dezvoltarea statului socialist pe baza principiilor democratice, neacceptând dictatul, dar nici haosul; neacceptând slugărnicia, dar nici vasalitatea faţă  de axele şi jandarmii străini.

Principiile de bază ce stau la baza alternativei partidului sunt:

• rolul  de coordonare al statului, garant al bunăstării sociale;
• dezvoltarea relaţiilor socialiste în economie;
• proprietatea statului asupra resurselor naturale, în domenii sau societăţi strategice;
• coexistenţa tuturor formelor de proprietate (de stat, privată şi mixtă) şi egalul lor tratament, nediscriminatoriu;
• naţionalizarea societăţilor strategice (celor care deţin şi exploatează resurse naturale, reţele de interes public de transport şi distribuţie a energiei electrice şi gazelor naturale, căi şi mijloace de transport rutier, feroviar, aerian şi naval; societăţi de producţie şi servicii care condiţionează dezvoltare şi existenţa populaţiei şi a statului ;
• desfiinţarea monopolurilor private;
• reorganizarea şi modernizarea agriculturii, stimularea organizării pe baze asociative a proprietarilor de terenuri şi a crescătorilor de animale;
• asigurarea unui loc de muncă pentru fiecare membru al societăţii apt de muncă;
• gratuitatea învăţământului de stat, generalizarea şi obligativitatea învăţământului de 12 ani;
• gratuitatea serviciilor medicale şi refacerea reţelei sanitare de stat;
• garantarea accesibilităţii la actul de cultură şi de educaţie;
• libertatea cuvântului, scrisului şi tiparului, cu asigurarea unei exprimări în limitele decenţei acceptate de societate;
• garantarea egalităţii în drepturi a cetăţenilor;
• libertatea cetăţenilor (statul este arbitru între libertăţile personale şi cele colective);
• refacerea armatei române şi a rolului ei de apărare;
• refacerea diplomaţiei şi înlăturarea consecinţelor eşecurilor din politica externă;
• promovarea relaţiilor de colaborare şi prietenie cu partidele muncitoreşti, socialiste, comuniste şi progresiste din lume;
• recunoaşterea libertăţii de conştiinţă, dreptul de opţiune religioasă;
• libera circulaţie a persoanelor;
• promovarea valorilor în toate domeniile.

În continuare sunt prezentate sintetic principalele direcţii ale alternativei socialiste de dezvoltare a României.

A. ÎN PLAN SOCIAL

Politica socială a Partidului Alianţa Socialistă porneşte de la realităţile româneşti de astăzi, marcate de adâncirea explozivă a sărăciei, pe fondul distrugerii accelerate a economiei româneşti, a resurselor proprii, de la resursele de inteligenţă, instruire şi concepţie, până la resursele naturale, ale solului şi subsolului românesc şi adâncirea crizei financiare şi economice pe fondul marilor dificultăţi mondiale

Diminuarea drastică a veniturilor, în principal datorită pierderii locurilor de muncă sau subsalarizării, constituie pentru marea parte a populaţiei cauza înrăutăţirii condiţiilor de viaţă referitoare, în primă instanţă, la asigurarea locuinţelor şi a bunurilor de funcţionare îndelungată, accesul la educaţie şi cultură, îngrijirea sănătăţii, petrecerea timpului liber şi a concediilor, păstrarea habitatului propriu şi colectiv, grija faţă de familie şi valorile moştenite sau acumulate prin munca proprie.

Exodul orăşenilor spre sat, migraţia celor în putere, de la intelectuali la ţărani, de la softişti la „căpşunari”, spre alte ţări sunt numai câteva dintre realităţile care determină Partidul Alianţa Socialistă să acuze deschis guvernările capitaliste, indiferent cum s-au declarat acestea, social – democrate, ţărăniste, liberale sau metise să propună modalităţi de diminuare rapidă a suferinţelor şi soluţii pentru susţinerea economică a acestora , de redare a demnităţii individuale şi speranţei în mai bine a tuturor.

A.1. Creşterea veniturilor şi structurii acestora pe baza asigurării dreptului la muncă, a locurilor de muncă şi a salarizării conform criteriilor de competenţă prin:

• reducerea şomajului prin creşterea numărului de locuri de muncă în industrie, turism, cooperaţie şi servicii diverse şi corelarea salarizării cu munca prestată;
• creşterea salariului minim pe economie, astfel că la data trecerii la moneda unică europeană să ajungă la nivelul mediu al statelor uniunii;
• refacerea grilelor de salarizare în conformitate cu calitatea şi importanţa socială a muncii depuse şi impunerea acestora agenţilor privaţi, prin măsuri legislative, dar şi de control;
• creşterea pensiei, astfel încât nivelul pensiei medii să  depăşească 70% din nivelul salariului mediu  pe economie;
• renunţarea la modul de impunere a  sistemului privat de pensii; pensiile private pot fi facultative;
• scăderea permanentă a ratei inflaţiei pentru a se asigura creşterea puterii de cumpărare, prin refacerea echilibrelor economice, pe baze reale;
• adoptarea unui sistem real de protecţie socială, care să încurajeze munca, spiritul de autodepăşire, competenţa;
• elaborarea unui nou cod al muncii.

A.2. Îmbunătăţirea şi structura cheltuielilor pentru diminuarea disparităţilor

pe medii rezidenţiale şi categorii socio-profesionale.

Se constată modificarea ponderii diverselor tipuri de destinaţii a cheltuielilor în totalul cheltuielilor, datorită creşterii ponderii populaţiei afectată de sărăcie şi sărăcie severă în totalul populaţiei. Scăderea ponderii cheltuielilor cu produse alimentare , textile, încălţăminte şi alte bunuri de folosinţă de primă şi medie necesitate în totalul cheltuielilor nu exprimă voinţa consumatorilor, ci creşterea cheltuielilor cu întreţinerea locuinţelor, servicii, taxe şi impozite.

A.3. Asigurarea unei locuinţe fiecărei familii şi, după caz, celibatarilor, printr-o politică de construcţie în masă a locuinţelor sociale.

Dezvoltarea sistemului de închiriere a locuinţelor, din fondul de locuinţe al statului, în condiţii avantajoase, pentru tineri şi persoane cu venituri sub nivelul salariului mediu.

A.4. Asigurarea drepturilor egale, de acces la educaţie şi cultură, prin:

• modernizarea infrastructurii şcolare, ca număr de unităţi de învăţământ şi condiţii de studiu; refacerea reţelei de unităţi de învăţământ – de la grădiniţe, la universităţi, corespunzător nevoilor populaţiei şcolare;
• blocarea retrocedării de imobile destinate învăţământului;
• reabilitarea profesională a procesului de învăţământ prin introducerea programelor, manualelor şi criteriilor de evaluare unice;
• pregătirea administraţiei publice pentru aplicarea unui program de investiţii real;
• reconsiderarea statutului cadrelor didactice (material, financiar şi prin recunoaşterea rolului lor esenţial în formarea tinerei generaţii).

A.5. Perfecţionarea serviciilor medicale şi îmbunătăţirea stării de sănătate a populaţiei prin :

• crearea de către stat a unei reţele sanitare care să  asigure servicii medicale complete şi gratuite;
• direcţionarea fondurilor publice spre infrastructura sistemului sanitar şi blocarea retrocedărilor în natură a construcţiilor cu destinaţie medicală;
• asigurarea accesibilităţii la asistenţa medicală;
• încurajarea dezvoltării unei reţele medicale, prin sprijinirea de către stat a medicilor şi altor specialişti din domeniu;
• adoptarea unui nou statut al cadrului medical, care să asigure păstrarea în ţară a medicilor, stomatologilor şi farmaciştilor, a personalului ajutător;
• refacerea sau repunerea în funcţiune a întreprinderilor româneşti  producătoare de produse farmaceutice şi de tehnică medicală.

A.6. Reducerea decalajelor dintre sat şi oraş, în principal prin:

• diminuarea fluxului urban – rural prin asigurarea condiţiilor de muncă şi trai în mediul urban (flux incorect încurajat după 1990, ex: în 2005,  ponderea populaţiei urbane era de 54.9%, exagerat de mică în comparaţie cu nivelul statelor dezvoltate);
• asigurarea condiţiilor decente de viaţă în mediul rural, direcţionarea fondurilor publice şi atragerea fondurilor europene pentru dezvoltarea căilor de transport şi comunicaţii (şosele, poduri, cale ferată), generalizarea reţelelor de apă şi canalizare, gestionarea deşeurilor menajere şi, după caz, agricole şi industriale;
• asigurarea unei structuri şcolare comparabile cu cea din mediul urban (clădiri, dotări, condiţii igienico – sanitare);
• crearea de condiţii materiale pentru asigurarea unui personal didactic stabil şi cu pregătire corespunzătoare;
• diminuarea abandonului şcolar şi atragerea elevilor spre trepte superioare de pregătire prin asigurarea condiţiilor materiale minim necesare frecventării cursurilor (manuale, rechizite, îmbrăcăminte, alimente, transport) pentru copiii provenind din familii cu probleme sociale;
• îmbunătăţirea stării de sănătate a populaţiei rurale prin:

–         finanţarea serviciilor medicale adecvate şi dezvoltarea reţelei sanitare, inclusiv cu unităţi spitaliceşti la sate;

–          numirea de medici şi personal mediu (acum mai puţin de 15% din numărul medicilor funcţionează la sate); crearea condiţiilor de muncă şi locuire în mediul rural;

–          acces la medicamentaţie şi tratamente în sistem gratuit;

–         stimularea natalităţii prin generalizarea gratuităţii la medicamentele şi tratamentele necesare mamei şi copiilor în primii ani de viaţă, asigurarea indemnizaţiei pentru mame, crearea condiţiilor de creştere şi educare a copiilor (creşe şi grădiniţe) etc.;

• încurajarea interesului pentru cultură prin crearea de biblioteci, cluburi, case de cultură, acces la Internet etc.

B. ÎN PLAN ECONOMIC

Partidul Alianţa Socialistă propune măsuri ferme şi realiste de reformare a  sistemului economic prin creşterea rolului statului atât în ceea ce priveşte formarea veniturilor publice, cât şi prin redistribuirea echitabilă a cestora.

PAS consideră că toate faptele legate de proprietate nu se prescriu.

PAS consideră că toate acţiunile ce pot fi definite drept „crime economice” nu trebuie să fie prescrise.

Patrimoniul moştenit şi construit de poporul român trebuie să se întoarcă în proprietatea poporului român.

PAS consideră că adevăraţii proprietari au avut la dispoziţie suficient timp să-şi redobândească proprietăţile. Fără a comenta acum corectitudinea legislaţiei în domeniu, PAS consideră că patrimoniul naţional este jefuit de escroci, persoane neîndreptăţite, falşi proprietari aliaţi cu funcţionari ai statului.

B.1. Verificarea marilor privatizări şi confiscarea obiectivelor dobândite în mod fraudulos. Anchetarea şi pedepsirea tuturor celor care au distrus activele cumpărate.

B.2. Evaluarea corectă a locului şi rolului fiecărui sector economic, a resurselor interne şi a posibilităţilor de atragere a altor resurse.

B.3. Introducerea planificării / programării, pe termen scurt şi mediu, ca instrument de stabilire a obiectivelor şi de alocare a resurselor.

B.4. Regândirea sistemului industrial, cu modernizarea / crearea de noi capacităţi productive în sectoarele cu tradiţie:

• reintroducerea conceptului de societate strategică, exclus la solicitarea expresă a organismelor financiare internaţionale, restabilirea prin lege a drepturilor statului de acţionar strategic; stabilirea unei reţele minim necesare de societăţi / companii strategice, obligatoriu toate societăţile care deţin şi exploatează resurse naturale, reţele de interes public de transport şi distribuţie, societăţi cu producţie în toate sectoarele care condiţionează existenţa populaţiei şi statului ;
• desfiinţarea monopolurilor private, create în urma privatizării;
• dezvoltarea unităţilor cu caracter cooperatist, încurajarea muncii la domiciliu şi a altor modalităţi de revigorare a micilor meseriaşi, pentru soluţionarea cererii interne de produse şi servicii, dar şi pentru dezvoltarea exporturilor de produse tradiţionale;
• creşterea productivităţii muncii prin utilizarea eficientă a timpului de lucru;

B.5. Dezvoltarea şi modernizarea agriculturii pentru valorificarea maximă a potenţialului existent, prin:

• aducerea agriculturii în situaţia de a compensa dezavantajele condiţionate de natură şi de a mări productivitatea –

–         stimularea modalităţilor de comasare (de realizare a suprafeţelor mari)    pentru aplicarea tehnologiilor de mare productivitate;

–         susţinerea de către stat, prin sprijin material şi financiar, a organizaţiilor cooperatiste;

–         refacerea sistemelor de irigaţie, ca parte a unui Program naţional de valorificare a potenţialului hidrografic;

–          încurajarea unor practici agricole tradiţionale care necesită mai puţine îngrăşăminte chimice şi exclud materialul semincer cu mutaţii genetice, încurajarea agriculturii ecologice;

–         îmbunătăţirea structurii agrare în funcţie de condiţiile specifice zonei geografice, pe baza valorificării şi revalorificării rezultatelor cercetării ştiinţifice româneşti în domenii specifice;

–         sprijinirea reală a IMM – urilor pentru prelucrarea pe plan local a produselor agricole şi crearea unor reţele de desfacere a acestora;

–         sprijinirea înfiinţării şi funcţionării de IMM – uri în domeniul activităţilor conexe sectorului agricol (construcţii, servicii diverse etc.);

• asigurarea condiţiilor pentru desfacerea directă a produselor obţinute în gospodăriile ţărăneşti, inclusiv prin dezvoltarea unităţilor de turism rural.

B.6.. Asigurarea dezvoltării durabile prin aplicarea de politici de protecţie a mediului ce vizează corectarea greşelilor privatizărilor şi lichidărilor de societăţi comerciale mari poluatoare.

Se vor inventaria toate întreprinderile lichidate, jecmănite de lichidatori şi acoliţii lor; se vor aplica măsuri rapide de ecologizare a zonelor periculoase pentru locuitori; se vor regândi măsurile pe termen apropiat pentru reconstrucţia ecologică, cu redirijarea resurselor financiare alocate mediului.

B.7. Aplicarea unor măsuri radicale pentru sporirea veniturilor statului:

• se va trece la un sistem de impozitare progresiv, cu creşterea cotelor de impozitare de la nivelul veniturilor egale cu salariul mediu pe economie;
• se va exclude TVA –ul la produsele alimentare de bază, la uniformele şcolare, cărţi şi medicamente româneşti;
• va creşte TVA-ul la toate produsele importate, comparabile cu produsele din ţară şi la toate produsele de lux, indiferent de origine;
• se va modifica sistemul de accizare.

C. ÎN DOMENIUL RESPECTĂRII INTEGRITĂŢII NAŢIONALE, SPIRITULUI ŞI VALORILOE NAŢIONALE, CONŞTIINŢEI DE SINE

PAS cheamă românii la respectarea valorilor naţionale şi a exponenţilor acestora, astfel:

C.1. Reconsiderarea locului intelectualului şi a creatorului de orice fel, prin:

• crearea condiţiilor avansate de muncă cercetătorilor; analiza şi, după caz, oprirea privatizărilor în domeniu, recuperarea platformelor netransformate încă în afaceri imobiliare; stimularea transferului tehnologic; sprijinirea promovării  în economia românească a  cercetărilor ştiinţifice  obţinute la nivel internaţional;
• susţinerea culturii naţionale în multitudinea formelor sale de expresie pentru promovarea valorilor autentice în planul mai larg al civilizaţiei europene şi universale, dar şi pentru apărarea tezaurului cultural naţional în faţa multiplelor forme de agresiune, fie de factură cosmopolită, fie de factură ideologică, urmare a proliferării, în anii de după 1989, a pseudovalorilor dreptei politice şi chiar ale extremei drepte, ambele având o nocivă încărcătură ideologică de factură antidemocratică, prin:

–         blocarea retrocedării clădirilor destinate aşezămintelor muzeale, bibliotecilor, căminelor şi caselor de cultură, caselor de creaţie, cinematografelor etc.;

–         elaborarea unui nou statut al omului de cultură veritabil: scriitor, artist plastic, actor, muzician  ori filozof, pe care îi chemăm alături de noi, pentru a schimba condiţia precară de existenţă a celor mai mulţi dintre creatorii de valori spirituale;

–         reactivarea rolului statului în impulsionarea, prin susţinere materială a procesului de creaţie spirituală, dezvoltat pe poziţii democratice şi naţionale.

C.2. Încurajarea şi susţinerea sportului de masă atât pentru recrutarea talentelor, dar şi pentru întărirea stării de sănătate a populaţiei. Recunoaşterea valorii sportivilor de ambasadori ai României.

C.3. Respectarea drepturilor specifice minorităţilor naţionale – păstrarea identităţii etnice şi afirmarea acesteia.

PAS respinge tendinţele autonomiste pe criterii etnice promovate de UDMR şi de unele organizaţii pretins civice.

PAS încurajează convieţuirea şi conlucrarea dintre români, ca populaţie majoritară şi minorităţile naţionale şi respinge orice tendinţe naţionaliste, şovine sau revanşarde.

C.4.  PAS respectă libertatea fiecărei persoane de a-şi alege credinţa.

C.5. PAS respectă dreptul la proprietate, dobândită pe căi licite şi va trece la verificarea tuturor marilor averi, cu aplicarea măsurilor ce se vor impune pentru recuperarea pierderilor poporului român.

C.6.PAS va reface rolul armatei, serviciilor secrete şi al altor instituţii cu caracter special, în păstrarea integrităţii şi independenţei naţionale.

PAS nu acceptă antrenarea armatei române pe teritoriul altor state decât sub mandat ONU, pentru menţinerea păcii şi stabilităţii în Europa şi în lume.

PAS respinge orice tip de agresiune.

Chiar în condiţiile apartenenţei la Uniunea Europeană şi NATO, care ne impun o serie de servituţi, PAS se pronunţă împotriva amplasării de baze militare străine pe teritoriul naţional, ca şi a bazelor militare româneşti pe teritorii străine.

D. IN DOMENIUL POLITICII EXTERNE

PAS condamnă obedienţa diplomaţiei româneşti din ultimii 19 ani, care a condus nu numai la pierderea prestigiului statului ci şi la deteriorarea relaţiilor de bună vecinătate cu statele din jurul României, la distrugerea relaţiilor comerciale, la deteriorarea relaţiilor cu Federaţia Rusă şi China, toate având consecinţe grave asupra României în plan economic, politic şi social.

PAS va promova o politică de pace şi colaborare internaţională în spiritul tradiţional al diplomaţiei româneşti.

În primul rând vom promova relaţii de bună colaborare şi prietenie cu ţările vecine.

Vom reface relaţiile comerciale şi de schimb tradiţionale.

PAS se pronunţă pentru desfiinţarea NATO, având în vedere inutilitatea acestuia în condiţiile desfiinţării Tratatului de la Varşovia.

Ne pronunţăm împotriva oricărei alianţe militare agresive şi considerăm că problemele litigioase din lume trebuie soluţionate pe căi paşnice.

Apreciem că arsenalul militar nuclear trebuie diminuat până la eliminare.

Ne pronunţăm pentru întărirea ONU şi exercitarea reală a rolului său în soluţionarea problemelor internaţionale.

În ciuda faptului că România şi-a pierdut o parte din atributele suveranităţii reale prin aderarea la UE şi NATO, PAS consideră că ţara noastră poate să joace în continuare un rol important în promovarea păcii, colaborării şi solidarităţii cu toate popoarele care luptă pentru independenţă şi eliberarea de exploatare.

Ca membru fondator al PSE, PAS este solidar şi acţionează împreună cu toate partidele şi formaţiunile comuniste, muncitoreşti şi socialiste din Europa şi din întreaga lume pentru triumful ideilor socialiste, pentru edificarea unei lumi mai drepte şi mai bune, pentru solidaritate socială, deci pentru o lume altruistă, generoasă, în care omul să se simtă cu adevărat liber şi stăpân pe destinul său.

„Aprobat de Comitetul Naţional al Partidului Alianţa Socialistă în şedinţa din 21 februarie 2009”

Presedinte,

Constantin ROTARU