Nu mai e niciun secret pentru nimeni că România de azi trece printr-o perioadă foarte grea.

Despre şomajul care se află într-o creştere înfricoşătoare, despre salariile  şi pensiile foarte  mici  care  au început să scadă în loc să crească, despre sănătate şi medicamente, despre dezordinea care tronează viaţa şi ţara noastră am ales astăzi să stăm de vorbă cu preşedintele Partidului Alianţa Socialistă,  Constantin ROTARU.

– Domnule  ROTARU, cum vedeţi situaţia de faţă?

În primul rând trebuie să definim câteva fenomene cum ar fi: criza economică, socială şi politică; munca sau specula; proprietatea publică sau privată; capitalul colonial sau capitalul de dezvoltare; monopolul privat sau monopolul de stat; globalizarea; impozitarea prin cotă unică sau impozitarea progresivă; interesul naţional sau România ca pradă; omul sau banul;  planificarea  sau haosul  în economie; statul minimal sau statul responsabil etc.

De exemplu, despre criză vorbeşte toată lumea. De fiecare dată cuvântul criză este pronunţat cu teamă şi disperare.   Criza  ocupă cea mai mare parte a ştirilor, atunci când nu e vorba de crime, spargeri de bănci, furturi de arme, violuri etc.  Criză este cuvântul cel mai rostit şi rostogolit de către analiştii economici şi politici, de parlamentari  sau  guvernanţi, de preşedinte  sau  prim-ministru în emisiunile de televiziune.

Se vorbeşte mult, dar nu  se prezintă nicio soluţie anticriză.

Viaţa ne-a demonstrat că nu există nimic în această lume care să nu aibă rezolvare.

–Atunci ce se întâmplă?  Nu  sunt români care să ştie ce trebuie făcut?  Marile personalităţi, în domeniu, din  lumea largă nu au nimic de spus şi de făcut în acest sens?

Eu sunt convins că da, dar soluţiile de ieşire din criză într-un termen cât mai scurt şi fără suferinţe foarte mari din partea populaţiei nu sunt pe placul celor care ne conduc.  Atunci când spun cei care ne conduc mă refer atât la oamenii politici  care ocupă toate funcţiile de conducere în administraţia locală şi centrală cât şi la cei care, sub umbrela lor, au ajuns mari oameni de afaceri. La fel se întâmplă în toate statele capitaliste. Acelaşi comportament îl au statele lumii între ele.

Toate soluţiile de rezolvare a crizei financiare, economice şi politice duc la  pierderea marilor câştiguri pe care le-au obţinut  îmbogăţiţii vremurilor noastre. Ori ei nu pot accepta aşa ceva.  Pentru ei, ceilalţi nu contează decât în măsura în care le pot aduce bani sau preamăriri.

Atunci când vorbim de criză,  vorbim despre o manifestare violentă a contradicţiilor  (economice, sociale, politice, militare etc.).

Criza economică se manifestă în acea fază a ciclului economic în care supraproducţia atinge punctul culminant  în momentul în care, pe piaţă, se formează un surplus de mărfuri, în raport cu capacitatea de cumpărare a populaţiei.  Această supraproducţie implică  dezorganizarea profundă a vieţii economice şi  duce la scăderea considerabilă a producţiei, la falimente, la şomaj, la reducerea salariilor şi la multe altele.

– De ce apare supraproducţia?

Cea mai sugestivă explicaţie ne-o dă Preafericitul Părinte Patriarh DANIEL în mesajul rostit cu ocazia Învierii Domnului; „Criza financiară şi economică în care se află lumea de azi este în mare parte rezultatul lăcomiei, al câştigului nedrept, al speculei financiare, al evaziunii fiscale la nivel mondial”.

Una dintre caracteristicile capitalismului este aceea a polarizării societăţii  într-un număr foarte mic de cetăţeni extrem de bogaţi şi un număr  foarte mare de cetăţeni săraci şi foarte săraci. În plus,  îmbogăţirea peste măsură nu se face  prin muncă ci, de cele mai multe ori, prin fapte ilicite.

Se  ştie că transferul mărfurilor de la producător la consumator se face prin intermediul banilor. Având în vedere că masa monetară este expresia în echivalenţă a bunurilor şi serviciilor din economie, acumularea  unei mari cantităţi de  bani în mâna unui număr foarte mic de consumatori (clasa bogaţilor)  duce la reducerea consumului de bunuri pentru că marea masa de consumatori cu venituri mici şi foarte mici  (oamenii săraci şi foarte săraci)  consumă din ce în ce mai puţin, în funcţie de extrem de limitatele lor posibilităţi financiare, aflate şi ele într-o  scădere continuă.

O lungă perioadă de timp s-a apelat la credite.  Din păcate, consumul  pe datorie a căpătat  carater de masă; oamenii s-au împrumutat, societăţile comerciale şi regiile autonome s-au împrumutat,  instituţiile statului s-au împrumutat, băncile s-au împrumutat, statul s-a împrumutat, toţi şi toate s-au împrumutat.  Orice împrumut, la un moment dat, trebuie şi înapoiat.  Datoriile contractate până acum împreună cu dobânzile foarte mari se întorc împotriva noastră pentru că din acest moment pe lângă faptul că nu avem banii necesari pentru a ne asigura minimul celor necesare vieţii mai trebuie ca, din câştigurile tot mai mici pe care le obţinem, să plătim şi toate împrumuturile făcute în ultimii ani.  Practic, viitorul nostru şi al multor generaţii care ne vor urma a fost amanetat pe termen lung.

Un alt factor major care  duce la dezorganizarea sistemului economic  şi financiar capitalist este corupţia.  Sistemul capitalist nu numai că este corupt, el este, în primul rând, un sistem generator de corupţie. Starea de abatere de la moralitate, de la datorie; depravare, desfrâu şi venalitate sunt  cultivate pe toate canalele  în societatea  capitalistă.

– Dar cum rămâne cu sistemul comunist? El nu corupe şi nu provoacă crize?

Criza economică este caracteristică sistemului capitalist şi îşi are  cauza în cotradicţiile fundamentale ale  acestei orânduiri.

„Când goana după profitul material obţinut cu orice preţ, fără măsură şi fără morală, devine o tiranie a sufletului, atunci capitalismul devine „sălbatic” şi se manifestă ca o patimă a lăcomiei, „ştiinţific” organizată” spune tot Preafericitul Părinte Patriarh DANIEL.

Îmbogăţirea prin fapte ilicite, promovarea politicilor speculative în economie şi repartiţia inechitabilă a plusvalorii sunt cauzele principale ale crizei economice.

În capitalism, pentru a nu permite scăderea profitului, nemeritat de mare, sperbogaţii lumii nu acceptă să scadă preţurile produselor şi mărfurilor pentru a le face mai accesibile consumatorilor săraci. Ei preferă  să distrugă această supraproducţie decât să o împartă cu cei care au realizat-o. Pierderile sunt foarte mari, suferinţele şi lipsurile materiale pentru cea mai mare parte a populaţiei sunt inimaginabile, dar şi lăcomia şi sadismul înavuţiţilor este  tot atât de mare.

Singura soluţie de ieşire din criză pentru capitalişti este supunerea populaţiei la lipsuri materiale până când se reaşează societatea.

Din cauza  faptului  că ei nu vor să recunoască adevăratele cauze provocatoare de criză nici  nu acţionează pentru eliminarea acestora.  Neeliminarea cauzelor reale ale crizei face ca, după o perioadă, să reapară criza, din cauza aceloraşi factori,  şi asta duce la ciclicitatea crizelor financiare şi economice în capitalism.

– Cum evaluaţi criza din România?

Criza economică din România se circumscrie crizei economice mondiale  şi în acelaşi timp are anumite caracteristici, specifice, de care trebuie să se ţină cont.

Am afirmat, puţin mai înainte faptul că, întotdeauna, criza economică apare ca urmare a existenţei unei supraproducţii şi scăderea puterii  de cumpărare a populaţiei.

Orice român, care  este ancorat  cât de cât  în realitate,  îşi pune întrebarea; în România supraproducţie? Vedem cu toţii că în România nu se mai produce aproape nimic.  Întrebarea este legitimă având în vedere că, în industrie,  au mai rămas foarte puţine întreprinderi care mai produc, iar agriculturaromânească nu ne mai oferă decât, puţin, peste 20% din produsele agricole şi alimentare necesare consumului din ţara noastră.

În cei douăzeci de ani de capitalism României i s-au luat aproape toate capacităţile de producţie, mare parte dintre ele fiind desfiinţate între timp.  Aşa se face că  piaţa de producţie cât şi cea de consum din ţara noastră este controlată de agenţi economici străini, în marea lor majoritate promotori ai unor interese străine de cele ale noastre şi, spre deosebire de statele capitaliste dezvoltate, în România supraproducţia este asigurată numai din importuri.

– Şi totuşi, românii trăiesc din ceva.

S-a ajuns în situaţia în care Guvernele României să fie lipsite de pârghiile necesare pentru a face o politică economică favorabilă românilor. Dependenţa economică a României faţă de alte centre de putere din lume este aproape totală.  Tocmai de aceea,  avem nevoie de conducători care,  prin politici noi, să ne pună în situaţia de a ne  asigura pe plan intern  produsele industriale şi alimentare necesare consumului propriu, de a lupta pentru recâştigarea independenţei economice.

De aceea avem  nevoie de o forţă politică dornică să slujească interesele românilor şi gata să lupte cu centrele de putere din lume pentru a face posibil să redevenim stăpâni la noi acasă.

În România, numai pentru asigurarea produselor şi serviciilor de care avem nevoie, pot fi create milioane de locuri de muncă; în agricultură, în industrie, în construcţiile de locuinţe, dar şi de infrastructură, în serviciile publice şi în multe alte domenii.  Nu avem nevoie decât de voinţa politică necesară, restul se rezolvă  şi efectele crizei  pot fi mult diminuate.

Trecerea mai suportabilă peste această criză economică va fi posibilă numai dacă cei care ne conduc vor cuprinde în programul lor de guvernare, cel puţin, următoarele  prevederi:

– înlocuirea politicilor speculative din economie cu politici economice care să aibă la bază munca,

– condamnarea câştigurilor speculative şi ilicite  şi trecerea la o etapă nouă în care câştigurile să fie obţinute  prin muncă,

– înlocuirea sistemului clientelar de salarizare cu retribuirea muncii după principiul „la muncă egală, salariu egal”  în funţie de cantitatea, calitatea şi importanţa muncii prestate şi  stabilirea unei grile unice de salarizare a bugetarilor,

– implementarea unui sistem de repartiţie echitabilă a plusvalorii,

– instituirea unor norme  de personal unice pentru toate instituţiile bugetare,

– ocuparea oricărei funcţii publice numai  pe bază de valoare şi competenţă,

– înţelegerea  de către cei care ne conduc a faptului că „nimeni nu-ţi plânge durerea şi nu-ţi trăieşte  bucuria mai puternic decât tine”,

– pentru responsabilizarea cheltuirii banului public, administraţia publică centrală trebuie să stabilească  norme cantitative şi valorice, unice pe ţară,  pentru toate construcţiile, reparaţiile şi prestările de servicii publice,

– abandonarea „cotei unice de impozitare”  şi trecerea la impozitarea progresivă,

– eliminarea  totală a monopolului privat, monopolul fiind numai atributul statului,

– promovarea unor politici economice de protecţie a produsului românesc, a producătorului român, a investitorului român, a proprietarului român,

– interzicerea pătrunderii în România a capitalului colonial şi acceptarea fără nicio rezervă a capitalului de dezvoltare,

– Statul să stopeze privatizarea capacităţilor de producţie, a serviciilor publice; statul nu trebuie să  mai vândă  niciun bun aflat în proprietatea sa,

– renunţarea la statul minimal specific politicilor liberale  şi promovarea statului responsabil,

– trecerea de la politica rezolvării efectelor la politica rezolvării cauzelor,

– planificare în economie şi în activitatea tuturor instituţiilor statului,

– întocmirea unui Program naţional de reabiltare pe termen scurt, mediu şi lung a agriculturii româneşti şi de reintroducere a întregii suprafeţe  de terenuri arabile în circuitul  agricol  şi instituirea obligativităţii lucrării  tuturor acestor suprafeţe,

– întocmirea unui Program naţional de dezvoltare economică şi socială  a României pe termen mediu şi lung.

Evenimentele ce se succed cu repeziciune, de câteva luni, în lume şi în ţara noastră, nu numai că nu dau semne că această criză va lua sfârşit ci, din contră, în tragismul lor,  se află la început.

Diminuarea efectelor ei şi trecerea, mai puţin dureroasă  peste această criză,  impune lumii acceptarea ideii de  renunţare la filozofia capitalismului şi înlocuirea acesteia cu o filozofie în care echitatea, omul şi  nevoile lui să ocupe un loc central.

Constantin  ROTARU

Rm. Vâlcea, 5 aprilie 2009-04-05