Omul, Familia, Comunitatea şi Statul sunt entităţi purtătoare de interese.

Fiecare om se raliază cauzei lui din pură loialitate. Este  firesc, dacă avem în vedere faptul că, înainte de a fi preocupat de ceea ce se întâmplă în societate,  omul  poartă grija problemelor legate direct de persoana sa: ce mănâncă,  ce îmbracă,  unde locuieşte, ce face cu educaţia sa,  cu sănătatea sa,  în mai puţine cuvinte, cum să trăiască  mai bine din toate punctele de vedere,  el şi familia lui.  Având în vedere  o vorbă din bătrâni cum că  “nimic nu pică din cer!”, pentru realizarea acestui deziderat, fiecare trebuie să lupte pentru el însuşi.  Asta nu înseamnă egoism, ăsta este un mod de a trăi.  Viaţa e o competiţie neîntreruptă, iar noi,  pentru binele nostru,  trebuie să ne comportăm ca nişte adevăraţi competitori.

Omul este liber să-şi urmărească interesele până în momentul în care lezează interesele  celorlalţi oameni.  În acest cadru,  pe noi  ne interesează, în primul rând,  interesele omului.

Pentru că  omul nu poate exista de unul singur, îşi trăieşte viaţa în familie,  acceptă  viaţa în comunitate  şi se supune regulilor statului.

Familia este tot ce are omul mai aproape.  Omul este tot atât de bun, de împlinit sau nefericit cât este şi familia lui.  Interesele omului sunt strâns legate de interesele familiei lui.

Comunitatea nu este numai un mod de a trăi la un loc mai mulţi oameni, este şi un mod de împlinire a unor interese vitale omului modern.  De unul singur, omul nu-şi poate satisface decât interesele primitive.  Educaţia, sănătatea, locuinţa şi toate celelalte mijloace necesare satisfacerii nevoilor omului modern  nu pot fi obţinute  de unul singur.

Acesta este motivul pentru care   Omul  a acceptat viaţa în comunitate, a creeat instituţii şi tot felul de organisme la nivelul  comunităţii şi ale  statului.

Interesele  Comunităţii şi ale Statului nu trebuie să fie  pe poziţii antagonice cu  interesele Omului.   Ele  trebuie să fie întotdeauna complementare  şi întotdeauna în  folosul omului.

De aici derivă drepturile şi obligaţiile omului faţă de Comunitate şi de Stat,  dar şi libertăţile şi limitele de manifestare  ale omului în societate.

Omul plăteşte impozite şi taxe, iar Statul,  prin  folosirea banilor strânşi la buget, trebuie să întoarcă  beneficii mult superioare  contribuţiilor  plătite de către om.

Din păcate, nu întotdeauna se întâmplă aşa.

Pornind de la versurile poetului George Coşbuc din poezia “Lupta vieţii”;

“O luptă-i viaţa, deci te luptă

Cu dragoste de ea, cu dor

Trăiesc acei ce vreau să lupte

Iar cei fricoşi se plâng şi mor”

Lupta pentru existenţă între oameni, familii şi state  a  făcut multe victime. Sunt  momente când, printr-o  exacerbare a promovării intereselor personale, în dauna intereselor celorlalţi, folosind pârghii nedemocratice, chiar frauduloase,  se  ajunge ca Statul să fie  acaparat de anumiţi indivizi şi grupuri de indivizi care-l administrează numai în folos propriu.   Aşa se ajunge ca Statul, prin instituţiile lui,  să nu mai  fie  în  cele mai bune relaţii  cu cetăţenii  şi nu mai  oferă  acestora  beneficiile pe care le merită.  Asemenea lucruri se întâmplă  în situaţia  “Statului minimal”, specific  doctrinei neo-liberale.

“Statul minimal” se face vinovat pentru tot ceea ce s-a întâmplat  în România  postdecembristă.  Statului minimal îi sunt reduse, de multe ori până la dispariţie,  funcţiile  care-i  permit să-şi  îndeplinească  obligaţiile pe care le are  faţă de cetăţeni.

“Statul minimal” se caracterizează prin faptul că   instituţiile sunt  lipsite de putere,  iar funcţionarii publici sunt exoneraţi de orice responsabilitate.  Din cauza acestui fapt, cei care se află în posturi de conducere ale statului minimal îşi permit să facă orice fără să răspundă de faptele lor.

Dacă ne-am permite să vorbim de o societate  normală, în care OMUL şi nevoile lui să reprezinte elementul central al celor care conduc destinele ţării, atunci avem nevoie de o întoarcere la 180 de grade  a orientării politice  româneşti.  Altfel spus, este obligatoriu să scoatem puterea din mâna oligarhiei postdecembriste şi să o  redăm poporului pentru a o folosi în interesul lui.

Pentru aceasta avem nevoie de un  STAT  PUTERNIC ŞI RESPONSABIL, un stat cu instituţii puternice  şi democratice capabile să rezolve problemele oamenilor  şi  cu funcţionari responsabili  de faptele lor.

Statul, printre alte atribuţii, are obligaţia să armonizeze interesele oamenilor, dar să-i şi organizeze pentru ca aceştia să-şi poată împlini toate  interesele legitime: educaţie, asistenţă medicală, locuri de muncă, locuinţe, justiţie socială,  ordine şi lege,  o viaţă mai bună  pentru toţi cetăţenii ţării.

Oamenii, trebuie să urmărească obţinerea celui mai mare profit de la viaţă, cu condiţia ca acesta să nu fie luat din dreptul altuia.

Una dintre marile responsabilităţi pe care oamenii, prin reprezentanţii aleşi sau numiţi în funcţii de conducere sau de deliberare,  o acordă  Statului,  este aceea  de gestionare  eficientă  şi responsabilă a proprietăţilor publice.

Dacă  administrarea unei proprietăţi  publice  este  incompetentă sau frauduloasă,  nu este vinovat statul ci cel care este pus să gestioneze proprietatea respectivă.

Despre atribuţiile Statului responsabil  altădată.

Constantin ROTARU

25 octombrie 2009