Rotaru se gândeşte la Oltchim

Constantin Rotaru, preşedintele Partidului Alianţa Socialistă, este de părere că, dacă va ajunge parlamentar, ar putea să ducă la bun sfârşit mai multe proiecte pe care acesta le are. Preşedintele PAS a hotărât ca partidul să aibă candidaţi, însă nu la nivelul întregii ţări şi nici la nivelul întregului judeţ, din cauza Legii alegerilor parlamentare, lege care în opinia lui Rotaru este neconstituţională şi discriminatorie. În cuprinsul acesteia este menţionat faptul că orice cetăţean poate candida, indiferent de sex, de religie, de avere, însă la un alt articol se spune clar că pentru a candida trebuie achitată o sumă de 35 milioane lei vechi drept garanţie financiară. Din aceste motive, membrii PAS nu au putut candida în tot judeţul. „Am ţinut însă neapărat să candidăm pentru a transmite alegătorilor că mai poate exista şi o altă opţiune politică faţă de cea pe care au cunoscut-o ei în ultimii 23 de ani. Diferenţa dintre politica promovată de PAS şi cea promovată de toate celelalte partide, care sunt azi în Parlament, este una singură: noi facem politică pentru oameni, în timp ce alţii o fac pentru bani. Partidul Alianţa Socialistă vrea să demonstreze faptul că noi facem politică pentru omul de rând”, a precizat preşedintele Constantin Rotaru. Acesta este sigur de faptul că dacă reprezentanţi ai Partidului Alianţa Socialistă ar ajunge în Parlament, lucrurile ar fi mult mai simple mai ales la Râmnicu Vâlcea, precizând că: „eu aş fi singurul om care ar lupta pentru ca Oltchim să rămână în continuare o companie de talie europeană şi mondială, să reuşească să menţină echilibrul economic şi social în judeţul Vâlcea”. Iată câteva dintre proiectele de lege pe care Constantin Rotaru le are, în cazul în care va ajunge parlamentar: legea privind obţinerea averilor ilicite, legea privind responsabilizarea funcţionarului public, legea privind responsabilizarea magistratului în actul juridic.

Corina Zat

Link catre articolul original

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *